Pleșan a dezvăluit că, în urmă cu 10 ani, a fost sunat de antrenorul lui Arsenal, Arsene Wenger, care a vrut să îl transfere.
”Wenger m-a sunat personal să-mi spună că mă urmărește de șase luni și sunt interesați de mine. Din păcate, totul a picat când s-a pus problema de bani. Arsenal a oferit 3 milioane plus 20% dintr-un eventual transfer ulterior, dar cei din club (n.r. în urmă cu 10 ani, Pleșan juca la Universitatea Craiova) nu au fost de acord. Atunci au început și ghinioanele, la scurt timp după discuția cu Wnger am avut prima operație, după care s-au ținut lanț. Au fost șase accidentări grave, soldate cu șase operații”, a declarat Pleșan.
Pleșan, ajuns la 31 de ani, luptă să promoveze cu CSU Craiova în Liga I, oltenii fiind în acest moment liderii seriei a II-a.